CAPITOLUL VIII: Eliberarea certificatelor de stare civilă
Art. 147
(1)Certificatele de stare civilă se eliberează, la cerere, persoanei îndreptăţite, personal, prin împuternicit cu procură specială, autentificată conform prevederilor art. 72 alin. (6), pe baza înregistrărilor şi a menţiunilor înscrise în registrele de stare civilă, inclusiv din registrele întocmite de parohii, din cele deţinute de primării şi de Arhivele Naţionale.
(2)Minorilor cu vârsta de peste 14 ani, care nu au avut niciodată act de identitate, li se eliberează certificatul de naştere la cererea părinţilor sau a reprezentantului legal.
(3)În cazul persoanelor majore neînregistrate la starea civilă, certificatul de naştere se eliberează în baza actului întocmit ca urmare a punerii în aplicare a hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile, prin care s-a dispus înregistrarea tardivă a naşterii, la solicitarea structurii de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. care a efectuat verificările în dosarul privind înregistrarea tardivă a naşterii.
(4)Cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate şi cetăţenilor străini ale căror acte de stare civilă sunt înregistrate în ţară li se eliberează certificate pe baza paşaportului; dacă paşaportul este expirat, structura de stare civilă efectuează verificări la structura de evidenţă a persoanelor din cadrul S.P.C.L.E.P, prin care se stabilesc datele cu care acesta este înscris în R.N.E.P; eliberarea certificatului de stare civilă se face în baza acestor verificări şi a paşaportului expirat sau a titlului de călătorie, după caz.
(5)Dacă certificatul de stare civilă se solicită prin S.P.C.L.E.P. ori, după caz, prin primăria locului de domiciliu, obligaţia verificării identităţii persoanei revine personalului cu atribuţii pe linie de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau al primăriei unităţii administrativ-teritoriale care primeşte cererea.
Art. 148
(1)Certificatele de stare civilă se completează în limba română, ţinând seama atât de datele care rezultă din cuprinsul actului din registrul de stare civilă, cât şi de modificările ce decurg din menţiunile înscrise ulterior întocmirii acestuia.
(2)La completarea certificatelor de stare civilă se respectă următoarele reguli:
a)la completarea numelui de familie nu se ţine seama de cuvintele scrise în paranteză sau de particulele „zis”, „recte” ori „născută”;
b)cuvintele „sir” şi „von”, precum şi titlurile de nobleţe, gradele militare sau confesionale, aflate înaintea numelor de familie nu vor fi preluate;
c)dacă în registrele de stare civilă sunt înscrise expresii ca „văduva lui Popescu Ion”, la completarea rubricii „Numele de familie” se înscrie numele de familie al femeii – respectiv „Popescu” -, fără a se face altă menţiune;
d)în cazul când în actul de stare civilă nu este completată rubrica referitoare la numele de familie şi prenumele unuia sau ale ambilor părinţi, nu se completează nici rubricile corespunzătoare din certificatul de stare civilă;
e)în certificatele de stare civilă care se eliberează de pe acte de naştere întocmite în Transilvania în perioada în care s-a aplicat legea străină, la rubrica „Numele de familie al mamei”, în cazul copiilor născuţi în timpul căsătoriei, se înscrie numele de familie al tatălui, întrucât, în astfel de cazuri, la rubrica „Numele de familie al mamei” se înscria în registru numele de familie anterior încheierii căsătoriei;
f)în certificatele de naştere care se eliberează celor recunoscuţi şi apoi legitimaţi prin căsătoria părinţilor, la rubrica „Numele de familie al mamei” se înscrie numele de familie dobândit prin căsătorie;
g)rubricile din certificatul de stare civilă care nu se completează se barează cu o linie orizontală;
h)dacă naşterea s-a produs în străinătate, la rubrica „Localitatea” se înscrie localitatea unde s-a născut, iar la rubrica „Judeţul” se înscrie ţara; în acelaşi mod se procedează şi în cazul rubricilor „Locul încheierii căsătoriei” şi „Locul decesului”; la rubrica „Menţiuni” se înscrie, după caz, una dintre sintagmele: „ACT TRANSCRIS”, „ACT ÎNSCRIS” ori „ACT RECONSTITUIT”;
i)dacă într-un act de stare civilă datele sunt trecute sub forma „13/26 aprilie”, respectiv data pe stil vechi şi pe stil nou, în certificatul de stare civilă se înscrie ca dată cea de a doua, respectiv 26 aprilie;
j)rubricile referitoare la locul naşterii, locul încheierii şi înregistrării căsătoriei şi la locul decesului din certificatele de stare civilă se completează cu denumirea actuală, potrivit organizării administrativ-teritoriale a României; astfel se procedează şi pentru completarea rubricilor referitoare la judeţ; în cazul municipiului Bucureşti, la rubrica „Municipiul” se înscrie „Bucureşti”, iar cuvântul „judeţ” se barează şi se înscrie „sectorul”; completarea tuturor rubricilor din actele şi certificatele de stare civilă se face cu respectarea întocmai a regulilor gramaticale stabilite de Academia Română; la rubrica privind emitentul se înscrie denumirea actuală;
k)certificatele de stare civilă se semnează de ofiţerul de stare civilă, aplicându-se, pe locul însemnat cu literele „L.S.”, sigiliul stării civile, parafa ofiţerului de stare civilă şi semnătura acestuia.
Art. 149
Seria şi numărul certificatului, precum şi data eliberării acestuia se înscriu, în actele de stare civilă, la rubrica „CERTIFICATE ELIBERATE”.
Art. 150
(1)La eliberarea certificatelor cu menţiuni, rubricile se completează cu datele înscrise iniţial în actele de stare civilă, iar menţiunile se reproduc întocmai; certificatele de stare civilă eliberate anterior se retrag şi se anulează.
(2)Pentru stabilirea exactă a numelui copiilor recunoscuţi şi apoi legitimaţi prin căsătoria ulterioară a părinţilor, se va ţine seama de următoarele:
a)cei recunoscuţi până la 10 iulie 1943 şi nelegitimaţi prin căsătoria ulterioară a părinţilor poartă numele mamei, iar dacă au fost legitimaţi poartă numele tatălui;
b)cei recunoscuţi sau legitimaţi între 10 iulie 1943- 31 ianuarie 1954 poartă numele celor care i-au recunoscut sau i-au legitimat;
c)cei recunoscuţi în localităţile din Ardealul de Nord până la 6 martie 1945, dacă nu au fost şi legitimaţi prin căsătorie, poartă numele mamei, iar dacă au fost legitimaţi, poartă numele tată lui.
(3)În certificatele de stare civilă nu se înscriu menţiuni referitoare la religia sau naţionalitatea titularului/titularilor.
Art. 151
(1)Cetăţenilor străini sau persoanelor fără cetăţenie care au domiciliul pe teritoriul României, ale căror acte de stare civilă au fost întocmite în registrele române, li se eliberează certificate de stare civilă în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenilor români.
(2)Dacă titularul actului şi-a schimbat numele şi/sau prenumele în străinătate, iar această menţiune nu este înscrisă pe marginea actului, la cerere se anexează fotocopia paşaportului, precum şi fotocopia şi traducerea documentului, din care să rezulte schimbarea de nume.
(3)La rubrica „Menţiuni” din certificatul de stare civilă se înscrie, după caz, „titularul este cetăţean ……………….. ” sau „soţul/soţia este cetăţean ………………… „.
Art. 152
(1)Cererile privind eliberarea certificatelor de stare civilă cetăţenilor străini ale căror acte sau fapte de stare civilă s-au produs şi s-au înregistrat în România, precum şi ale cetăţenilor români cu domiciliul ori cu reşedinţa în străinătate se soluţionează de către S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de primăria unităţii administrativ-teritoriale care păstrează registrele respective şi, după caz, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 119/1996, republicată, cu modificările ulterioare, de către D.E.P.A.B.D.
(2)La primirea solicitării de la D.E.P.A.B.D., ofiţerul de stare civilă identifică actul, completează certificatul de stare civilă, manual sau în sistem informatic, şi îl expediază, de îndată, împreună cu un extras pentru uz oficial de pe actul respectiv, cu toate menţiunile existente pe marginea acestuia.
Art. 153
(1)Persoanele care au domiciliul în alte localităţi decât cele în care sunt păstrate registrele de stare civilă şi nu se pot deplasa personal pentru a obţine certificatele de stare civilă pot depune cererea la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia îşi au domiciliul ori reşedinţa, indicând unitatea administrativ-teritorială unde se găseşte actul respectiv şi datele de stare civilă, pentru identificarea acestuia.
(2)Ofiţerul de stare civilă care primeşte cererea solicită, în termen de 3 zile, S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăriei care are în păstrare registrul de stare civilă să i se expedieze certificatul de stare civilă; acesta va fi trimis, în plic recomandat, cu confirmare de primire, în termen de 3 zile de la primirea cererii, trecând în act, la rubrica „Certificate eliberate”, seria şi numărul certificatului de stare civilă trimis.
(3)Ofiţerul de stare civilă care primeşte certificatul de stare civilă completat invită solicitantul, în termen de 48 de ore, pentru a-l ridica, sub luare de semnătură.
(4)Dacă, în urma invitaţiilor făcute, solicitantul nu se prezintă, iar de la data primirii certificatului de stare civilă au trecut 3 luni, ofiţerul de stare civilă restituie certificatul de stare civilă S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primăriei emitente, în vederea anulării şi a efectuării menţiunii despre aceasta pe marginea actului, la rubrica „Certificate eliberate”.
Art. 154
În cazul în care registrul este distrus parţial, neexistând posibilitatea completării certificatului de stare civilă solicitat, ofiţerul de stare civilă solicită S.P.C.J.E.P./D.G.E.P.M.B. sau, după caz, direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale/Direcţiei Municipiului Bucureşti a Arhivelor Naţionale eliberarea unui extras pentru uz oficial, cu toate menţiunile, la primirea căruia întocmeşte certificatul de stare civilă.
(la data 03-nov-2016 Art. 154 din capitolul VIII modificat de Art. II, punctul 15. din Hotarirea 801/2016 )
(la data 03-nov-2016 Art. 154 din capitolul VIII modificat de Art. II, punctul 15. din Hotarirea 801/2016 )
Art. 155
În caz de pierdere, furt sau distrugere a certificatului de stare civilă, persoanei îndreptăţite i se eliberează, la cerere, un nou certificat; cererea pentru eliberarea noului certificat trebuie să cuprindă, în mod amănunţit, împrejurările în care acesta a fost pierdut, furat sau distrus, întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 59.
(la data 18-apr-2017 Art. 155 din capitolul VIII modificat de Art. II, punctul 5. din Hotarirea 223/2017 )
(la data 18-apr-2017 Art. 155 din capitolul VIII modificat de Art. II, punctul 5. din Hotarirea 223/2017 )
Art. 156
(1)Atât la primirea cererii, cât şi la eliberarea certificatului de stare civilă, ofiţerul de stare civilă este obligat să verifice identitatea persoanei care l-a solicitat, pe baza actului de identitate sau, după caz, a documentului prevăzut la art. 42 alin. (4)-(7); actul de identitate trebuie să fie în termen de valabilitate.
(2)În situaţia în care S.P.C.L.E.P. care are în păstrare actul de stare civilă este acelaşi cu cel pe raza căruia persoana îşi are domiciliul, aceasta va depune cererea atât pentru obţinerea certificatului de stare civilă, cât şi pentru eliberarea actului de identitate la structura de evidenţă a persoanelor din cadrul S.P.C.L.E.P. Cererea privind eliberarea certificatului de stare civilă va fi transmisă structurii de stare civilă, spre competentă soluţionare. Certificatul de stare civilă, transmis în termen de 3 zile structurii de evidenţă a persoanelor din cadrul S.P.C.L.E.P., va fi înmânat solicitantului odată cu cartea de identitate.
(3)În toate cazurile, pe cerere şi pe cotorul certificatului de stare civilă se trece seria şi numărul documentului prin care s-a făcut legitimarea declarantului/solicitantului; pentru cazurile prevăzute la alin. (2) seria şi numărul se completează după emiterea cărţii de identitate.
Art. 157
Certificatele de stare civilă prezentate cu modificări, ştersături, adăugări sau neconcordanţe cu privire la datele înscrise se reţin de către lucrătorii S.P.C.L.E.P. sau de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale şi se trimit instituţiei emitente în vederea anulării şi eliberării unui nou certificat de stare civilă.
Art. 158
(1)Certificatul de naştere se eliberează titularului actului sau persoanei împuternicite cu procură specială, pentru persoanele de peste 18 ani posesoare de acte de identitate.
(2)Pentru minorii care nu au acte de identitate, precum şi pentru cei puşi sub interdicţie, certificatul de naştere se eliberează părintelui sau reprezentantului legal.
(3)Dacă un copil este născut viu şi a decedat până la data înregistrării naşterii, la cererea părinţilor, se eliberează certificatul de naştere, cu menţiunea „DECEDAT”, sau numai certificatul de deces.
(4)Certificatele de stare civilă se pot elibera şi altor persoane împuternicite prin procură specială, autentificată conform prevederilor art. 72 alin. (6).
Art. 159
(1)Certificatul de căsătorie se poate elibera unuia dintre soţi sau, la cerere, ambilor soţi.
(2)Pentru soţul supravieţuitor sau, în caz de divorţ, pentru motive întemeiate, se pot elibera certificate de căsătorie, cu menţiunile corespunzătoare.
Art. 160
(1)Certificatul de deces se eliberează membrilor familiei sau altor persoane îndreptăţite.
(2)Este interzisă înscrierea cauzei decesului în certificatul de deces, prin menţiune.
Art. 161
(1)Odată cu eliberarea certificatului de stare civilă scris cu ortografia limbii materne, ofiţerul de stare civilă anulează cartea de identitate a titularului, prin tăierea colţului în care se află înscrisă perioada de valabilitate, punându-i în vedere să se prezinte, pentru preschimbarea acesteia, la S.P.C.L.E.P, în termen de 15 zile.
(2)Pentru posesorii de buletin de identitate sau de carte de identitate provizorie, ofiţerul de stare civilă aplică ştampila cu următorul conţinut: „Eliberat certificatul de stare civilă, în baza art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 323/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu numele de familie …………………… şi prenumele …………… Buletinul de identitate/Cartea de identitate provizorie va fi preschimbară) până la ……………… „,după care ofiţerul de stare civilă delegat semnează, pune data şi aplică ştampila.
Art. 162
Cererile pentru procurarea de certificate de stare civilă din străinătate se soluţionează de către M.A.E. – Dcons.
(la data 03-nov-2016 Art. 162 din capitolul VIII modificat de Art. II, punctul 15. din Hotarirea 801/2016 )
(la data 03-nov-2016 Art. 162 din capitolul VIII modificat de Art. II, punctul 15. din Hotarirea 801/2016 )
Art. 163
(1)Ofiţerul de stare civilă care întocmeşte actul de căsătorie sau de deces privind un cetăţean străin trimite D.E.P.A.B.D., în termen de 5 zile de la înregistrare, un extras pentru uz oficial.
(2)Pe extrasul prevăzut la alin. (1) ofiţerul de stare civilă înscrie cetăţenia celui în cauză şi documentul în baza căruia a fost stabilită.
CAPITOLUL IX: Constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor de către ofiţerul de stare civilă
SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale
Art. 164
Ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi.
Art. 165
(1)Înregistrarea cererilor de divorţ pe cale administrativă se face separat în Registrul de intrare-ieşire al cererilor de divorţ, al cărui model este stabilit în anexa nr. 60.
(2)Numerele de înregistrare se repartizează de către structura de specialitate din cadrul unităţii administrativ-teritoriale în mod distinct faţă de cele repartizate pentru alte categorii de cereri.
(3)Evidenţa certificatelor de divorţ eliberate se ţine într-un registru al cărui model este stabilit în anexa nr. 61.
SECŢIUNEA 2: Înregistrarea cererii de divorţ pe cale administrativă
Art. 166
(1)Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 62.
(2)În cererea de divorţ fiecare dintre soţi declară pe propria răspundere că:
a)este de acord cu desfacerea căsătoriei;
b)nu are copii minori cu celălalt soţ, născuţi din căsătorie sau adoptaţi împreună cu acesta;
c)nu este pus sub interdicţie;
d)nu a mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.
(3)În cererea de divorţ soţii declară pe propria răspundere:
a)adresa ultimei locuinţe comune;
b)numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceştia urmează să îl poarte după desfacerea căsătoriei.
Art. 167
(1)La depunerea cererii de divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat solicită soţilor următoarele documente:
a)certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, în original şi în copie;
b)documentele cu care se face dovada identităţii, în original şi copie.
(2)Documentele prevăzute la alin. (1) trebuie însoţite şi de o declaraţie dată în faţa ofiţerului de stare civilă, în situaţia în care ultima locuinţă comună declarată potrivit art. 166 alin. (3) lit. a) nu este aceeaşi cu domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi înscris/ă în actele de identitate.
(3)În cazul cetăţenilor străini, certificatele de naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate prevăzute în convenţiile internaţionale şi tratatele încheiate între România şi statele ai căror cetăţeni sunt.
(4)În cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorţ se face în prezenţa unui interpret şi traducător autorizat, iar în cazul persoanelor cu handicap auditiv sau surdocecitate, a unui interpret autorizat al limbajului mimico-gestual ori al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate, încheindu-se în acest sens un proces-verbal, al cărui model este prezentat în anexa nr. 63.
(la data 16-dec-2019 Art. 167, alin. (4) din capitolul IX, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 913/2019 )
(la data 16-dec-2019 Art. 167, alin. (4) din capitolul IX, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 913/2019 )
(5)După confruntarea datelor din documentele prezentate conform alin. (1) şi, după caz, alin. (2) cu datele înscrise în cererea de divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat certifică pentru conformitate copiile depuse, cu excepţia certificatului de căsătorie, în cazul căruia se reţine originalul.
(6)Valabilitatea documentelor cu care se face dovada identităţii solicitanţilor se verifică de către ofiţerul de stare civilă delegat atât la momentul depunerii cererii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ.
Art. 168
Dovada identităţii se poate face de către soţi cu unul dintre următoarele documente:
a)pentru cetăţenii români – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, paşaportul, care să se afle în termenul de valabilitate atât la momentul depunerii cererii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;
b)pentru cetăţenii Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European – documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător;
c)pentru apatrizi – paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere temporar sau permanent, după caz;
d)pentru cetăţenii străini din statele terţe – paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;
e)pentru cetăţenii străini beneficiari ai protecţiei internaţionale în România – documentul de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz, documentul de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară;
(la data 16-dec-2019 Art. 168, litera E. din capitolul IX, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 913/2019 )
(la data 16-dec-2019 Art. 168, litera E. din capitolul IX, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 913/2019 )
f)pentru cetăţenii străini solicitanţi de azil în România – paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate.
Art. 169
Ofiţerul de stare civilă delegat înregistrează cererea de divorţ în ziua în care a fost primită şi acordă soţilor un termen de 30 de zile calendaristice, calculate de la data depunerii cererii, pentru eventuala retragere a acesteia.
Art. 170
(1)Cererea de divorţ este însoţită de documentele prevăzute la art. 167 şi se constituie într-un dosar de divorţ.
(2)Numerotarea dosarelor de divorţ se face cronologic, în ordinea primirii, pe ani calendaristici.
Buna ziua,
Imi puteti spune, va rog, de ce acte e nevoie pentru refacerea certificatului de nastere in cazul in care cel original a fost pierdut?
Multumesc
Pentru obtinerea unui nou certificat de nastere trebuie sa va prezentati la Compartimentul Stare civila de la locul de domiciliu sau de la locul nasterii, avand asupra dumneavoastra un act de identitate in valabilitate. Puteti solicita mai multe amanunte la adresa de e-mail spclep@tarnaveni.ro, precizand datele dumneavoastra de identificare.